GRECIA INSULARĂ: SANTORINI
Harta-n cui o agăţăm acum în perla Greciei, pe insula cu cele mai frumoase vederi de vacanţă. Astăzi, aproape toată lumea o cunoaşte drept Santorini, însă numele ei oficial este Thera, pronunţat Thira în neo-greacă – dealtfel una din cele mai vechi denumiri ale acestei mici insulea colonizate în secolul al IX-lea înainte de Hristos de dorienii conduşi de Theras. Înainte i s-a mai spus Kaliste, adică cea mai frumoasă, dar şi insula circulară. De unde şi până unde circulară, v-aţi întreba? Este de ajuns să priveşti o harta a Thirei şi să trasaţi o linie imaginară care să unească extrema ei nordică cu insulele Thirasia şi Aspronisi, pierdute în lagună, şi capătul ei sudic, ca să înţelegeţi imediat de ce. Ce aveţi astăzi în faţa ochilor este doar jumătatea insulei de odinioară, ceea ce a rămas în urma unei erupţii vulcanice de proporţii survenite în jurul anului 1647 înainte de Hristos – probabil cea mai devastatoare din istoria pământului. Rezultatul a fost scufundarea unei mari părţi din vechea Thera şi creearea actualei formaţiuni geologice Caldera – o depresiune în formă de căldare acoperită de ape. Sub această lagună izolată din Marea Egee se ascunde şi astăzi vulcanul adormit. Cele trei insule: Thira, Thirasia şi Aspronisi – părţi ale insulei vechi – şi Palea Kameni şi Nea Kameni, două insuliţe formate în urma unor erupţii ulterioare – alcătuiesc un mini arhipelag vulcanic.
Principală insula a acestui grup este Thira sau Santorini.
Situată în largul Mării Egee, la 128 de mile nautice sud-est de Grecia, este cea mai sudică din insulele Cicladice şi totodată cea mai spectaculoasă dintre acestea.
Catastrofa vulcanică survenită cu mai bine de trei mii de ani în urmă a creat aici un peisaj unic. Insula a fost acoperită atunci de un strat de 30 de metri de cenuşă. Straturile suprapuse de lavă solidificată pot fi identificate după nuanţele diferite, mergând de la roşu închis la maro şi de gri la negru.
Ce privelişte diferită de roditoarele insule Cicladice oferă Santorini, cu un sol aspru, dur şi sterp, cu peisaje aproape selenare! Însă strălucitoarele sale sate albe, cocoţate pe stâncile vulcanice, suspendate între mare şi cer asemenea unor turnuri de veghe, îmblânzesc asprimea naturii. Satele locului sunt compuse din case cicladice albe, cu lemnăria vopsită în albastru, ori din locuinţe, skafta, pe jumătate săpate în stâncile din lavă pietrificată. Asemenea unor peşteri, aceste localitati se prezintă ca un labirint de terase, curţi interioare şi scări. Ele au devenit astăzi destinaţii de vacanţă foarte populare.
Grecii obişnuiesc să spună că pe Santorini sunt mai multe biserici decât case, mai mulţi catâri decât bărbaţi, mai mult vin decât apă. Afirmaţie nu foarte exagerată dacă că ne gândim că pe suprafaţa de circa 70 km pătraţi sunt risipite aprape 300 de biserici. Albe, cu cupole în general albastre, aceste lăcaşuri de cult au devenit imagini emblematice ale insulei.
Catârii au constituit multă vreme unicul mijloc de transport pe această insulă stâncoasă ale cărei sate se întind pe pante abrupte. Astăzi capitala Fira dispune până şi de un teleferic, dar catârii mai sunt încă utili, ba chiar aducători de profit. Proprietarii lor câştigă bine în seznul turistic, când fiecare vizitator se simte dator să încerce măcar o plimbare în stil tradiţional înainte de-a părăsi insula. Dar mai multe amănunte în episodul de mai jos.
